Atenție! Update optimizare la final!
Scanarea 3D, pe lângă o imagine foarte exactă a clădirilor, ne dă posibilitatea să extragem planul topografic. Pentru aceasta e necesară o editare a norului de puncte prin care să delimităm zona dorită și să eliminăm vegetația. Un software gratuit în care sunt posibili pașii enumarați este CLOUDCOMPARE.
Pentru exemplificare se va folosi formatul .e57, care după ce este deschis în cloudcompare, în cazul în care sunt păstrate mai multe scanări în același fișier, este recomandat să le suprapunem după selectarea tuturor cu MERGE MULTIPLE CLOUDS.

Dacă se dorește delimitarea unei zone pentru a avea un nor mai simplu de gestionat, se poate face acest lucru din EDIT»SEGMENT sau shortcut „T”. Se desenează un poligon si pentru a inchide desenul se face CLICK-DREAPTA. Apoi, pentru tăiere se apasă butonul SEGMENT IN și apoi tasta ENTER:

După fiecare ațiune, se poate observa în feresatra DB VIEW rezultatul.

Aceiași pași pot fi urmați și pentru o segmentare în vedere, selectând din bara de instrumente din stânga proiecția potrivită.
Pentru a înlătura vegetația trebuie rulat PLUGINS»CSF Filter



Deselectați OFF GROUND POINTS pentru a vedea rezultatul și selecțați GROUND POINS. Accesați TOOLS»PROJECTION»RASTERIZE (AND CONTOUR PLOT). Introduceți datele din imagine (la secțiunea STEP, valoarea 0.2 arată pasul pe verticală între 2 curbe de nivel – in cazul de față – 20 cm) , apăsați UPDATE GRID, apoi GENERATE și EXPORT.


Selectați din DB VIEW directorul CONTOUR PLOT, apoi FILE»SAVE, folosind formatul DXF.
La import, fircare curbă este amplasată pe un layer separat. Realizați un layer nou, selectați toate liniile și mutați-le pe layerul nou, apoi stergeți multitudinea de layere rămase – cel mai ușor cu comanda PURGE [layers].


Pentru a aduce în plan toate liniile se folosește SETPT, după axa Z și cu aliniere la CPLANE. Selectați o curbă pentru a seta nivelul la care se dorește menținerea tuturor curbelor. Pentru a simplifica și rotunji curbele de nivel, se selectează toate liniile și cu comanda REBUILD se transformă poliliniile în curbe NURBS. Butonul PREVIEW ne permite să facem reglaje înainte de definitivarea comenzii. Urmează ajustări, unirea curbelor discontinue și editări legate de formă și reprezentare, realizate manual.

Sursa: tut video
Update 30.07.2024
O altă variantă pt obținerea unor linii continue și fără intersecții ar fi (înainte de aplatizarea cu SETPT) realizarea unei suprafețe (PATCH) care să se plieze pe poliliniile inițiale, apoi QUAD REMESH pentru retopologizare. În funcție de rezoluția pe care o setați la această etapă, liniile rezultate după comanda CONTOUR vor avea o curbură mai naturală.